Ce mâncăm în concediu?

Postat de Fooda la 24 Jul, 2015 in Generale

Pentru mulți dintre noi, perioada concediilor înseamnă perioada exceselor. Suntem tentați, mai ales atunci când vacanța e “all inclusive” să mâncăm mai mult decât putem și de cât ar trebui. Motivele sunt variate: pofta, faptul că am plătit pentru ele, etc.

images3

Sau, de multe ori apelăm la fast food, pentru că este mai ieftin, mult și gustos.

Rezultatul nu este deloc sănătos. Un concediu care ar trebui să ne relaxeze, să ne odihnească și să ne facă mai sănătoși, va avea exact efectul invers. După asemenea festinuri veți fi mai obosiți, mai fără chef și mai puțin sănătoși.

O călătorie, fie ea în țară fie în străinătate trebuie să fie un prilej bun de a gusta și încerca mâncăruri noi, specifice zonei respective. Cu siguranță cartofii prăjiti și pui pane veți mai mânca de sute de ori și acasă. Încercați să vă documentați înainte de a pleca care sunt mâncărurile tradiționale zonei respective. Sau puteți întreba localnicii sau personalul hotelului. Fiți siguri că acelea vor fi preparate perfect acolo, cu ingredientele proaspete, locale.

Orice concediu, vacanță sau excursie ar trebui sa fie o ocazie bună de explorare culinară. Încercați fructele și legumele specifice acelei zone, dulciurile, salatele și preparatele din carne care se gătesc diferit în fiecare parte a lumii. Veți fi uimiți de bogăția de gusturi și arome noi!

  index

Vacanță plăcută!

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu